– Simt că mă roade pe dinăuntru. Simt că îmi mănâncă sufletul; mă secătuieşte. Simt că îmi muşcă inima cu dinţii şi mestecă cu limba amară totul până la oase. Simt că mă consumă. Mă conduce într-un carusel al nebuniei, îmi ameţeşte simţurile, îmi sufocă spiritul şi mă face să-mi doresc să mă arunc în gol.

– De ce te consumă ?

– De ce ?! Mă întrebi de ce ?! Nu … Caută-mă când vrei, când ai tu nevoie de mine. Lasă-mă să mă consum până atunci. Doar eu să ştiu de ce ! 

–  Ce vorbe … 

– Ce vorbe ?

– Ironice …

– Nu a fost ironie. La asta crezi că mă rezum ? La ironii ? Încă ai părerea asta despre mine ? 

– Nu e vorba despre asta … Ci felul în care te-ai exprimat.

– Nu am fost ironică.

– Atunci ce fel de vorbe sunt alea ?

– Vorbe. 

– Vorbe … M-am săturat de certuri.

– Ştii ce ? Învaţă să lupţi şi tu ! Eu m-am săturat. Mereu cer răspunsuri, vreau să clarific. Mă zbat. Vrei ceva ? Luptă ! Fă-o cum ştii, dar fă-o ! Eu nu mai pot să duc toate astea de una singură. Eu nu sunt făcută să duc totul singură când sunt două persoane aici. Doar ce e al meu voi duce singură. Ce e al nostru, nu ! Ducem împreună sau nu ducem deloc. Pentru că eu nu sunt soţia ta sau mama copilului tău să mă zbat aşa ca şi cum nu e nicio cale de întoarcere şi trebuie să fac eu una ! 

Anunțuri